Cat pierzi in 5 ani daca iti cumperi o masina noua VS 5 ani vechime VS 10 ani

0

Posted by beng | Posted in Social & Fun | Posted on 11-06-2017

Tags: ,

Discutam zilele trecute cu niste colegi despre masini. Unul vrea sa-si ia ceva nou in timp ce noi ceilalti il incurajam ca sa nu-si sinucida bugetul si sa se uite la ceva second hand. Iar ca sa fiu sigur ca nu spun prostii, m-am apucat sa fac niste estimari cu cati bani pierzi la achizitia unei masini.

Am analizat oferta urmatoarelor 3 masini (masini spre care m-as orienta eu daca ar fi vorba de o schimbare):

  • Dacia Logan 1.5 dci (90 cp) cu toate dotarile decente (incluzand senzori de parcare pe spate, cotiera si ac) ~13.000 de euro
  • Skoda Octavia 1.6 tdi (115 cp) cu ceva optionale precum cotiera fata-spate, cruise control, alarma, senzori spate si vopsea metalizata ~ 21.000 de euro
  • Volkswagen Passat 1.6 tdi (120 cp) cu vopsea metalizata, cruise control, alarma, senzori de parcare ~ 26.000 de euro

Sa ne imaginam ca tii cate 5 ani una din aceste masini dupa care o vinzi. In momentul de fata, pretul de pe olx pentru masinile fabricate in 2012 este in medie urmatorul:

  • Dacia Logan 1.5 dci ~ 6000 de euro (in 5 ani ai pierdut 7000 de euro, 1400 pe an)
  • Skoda Octavia 1.6 tdi ~ 9000 de euro (in 5 ani ai pierdut 13000 de euro, 2600 pe an)
  • Volkswagen Passat 1.6 tdi ~ 10.000 de euro (in 5 ani ai pierdut 16000 de euro, 3200 pe an)

* Atat la Dacia Logan cat si la Skoda Octavia am comparat modelele noi din 2012 existente la vremea aceea, nu pe cele vechi care ieseau din fabricatie. De asemenea, masinile second gasite aveau pana in 100.000 de km.

Sa zicem ca iti iei o masina de 5 ani si o mai tii inca 5 ani. Din discutiile avute cu diversi prieteni, daca stai decent cu norocul n-o sa repari nimic la ele. Doar o sa schimbi distributia care te va costa cam 1000 de lei. Daca esti ghinionist (dar n-o sa ajungi ca mine totusi pe un drum ca asta), o sa-ti pice turbina (1100 de lei reconditionarea), ambreiajul (800 de lei cu montaj) si eventual un injector (3000 de lei cu manopera).

In total, in 5 ani (cand masina va fi avand 10 ani) vei fi cheltuit suplimentar pe reparatii 5900 de lei (1310 de euro). Insa nu vei pierde 7, 12 sau 16 mii de euro ca atunci cand o iei noua. Iar ca sa-ti pice atatea pe o masina de 5 ani in urmatorii 5 ani trebuie s-o duci bine cu ghinionul, nu gluma.

Sa ne imaginam acum ca iti cumperi o masina de 10 ani si vrei s-o tii 5 ani. Pretul de achizitie ar fi urmatorul:

  • Dacia Logan 1.5 dci ~ 2000 de euro, scutind 11000 de euro fata de costul unei masini noi
  • Skoda Octavia 1.9 tdi ~ 4500 de euro, scutind 16500 de euro fata de costul unei masini noi
  • Volkswagen Passat 2.0 tdi ~ 5000 de euro, scutind 19000 de euro fata de costul unei masini noi

* In toate cele 3 cazuri am calculat faptul ca daca ai fi luat-o de noua, la 5 ani ai fi bagat 1310 euro in reparatii ca de, e si ea masina.

La momentul achizitiei masinii de 10 ani, suplimentar fata de cheltuielile pe care le poti avea la o masina de 5 ani, as mai adauga schimbul suspensiei care duce pe la 700 de euro. Vei mai cheltui in total (1310 + 700) 2010 euro pe reparatii daca ai ghinion insa tot vei iesi mai ieftin cu peste 10.000 de euro (chiar 19.000 la Passat sau 14.500 la Octavia) decat daca ti-ai fi luat una noua. Iti dai seama cate reparatii sunt necesare ca sa zici ca ai iesit la 0 cu diferenta de pret fata de una noua? Cred ca poti avea dauna totala la ea de 3 ori ca sa zici ca n-a rentat s-o iei second.

Logandul l-am luat in calcul doar ca sa vedem diferenta intre clasa middle si entry. Pierzi ce-i drept cel mai putin la el dar ai si cel mai minimal confort.

Write a comment

*